Update-Accident cu descarcerare la Moşoaia! Două persoane au fost rănite

Accident cu descarcerare la Mosoaia 3
Update-În urma primelor investigaţii medicale s-a stabilit că şoferul, în vârstă de 36 de ani, din BMW are fractură la un picior, iar conducătorul din Sandero, în vârstă de 64 de ani are multiple fracturi costale şi o fractură de picior.
Vineri după-amiază, a avut loc un accident cu descarcerare la Moşoaia, pe DN 67 B. Trei maşini au fost implicate şi două persoane rănite, au ajuns la spital.

Accident la descarcerare la Moşoaia, din vina unui şofer neatent. Bărbatul conducea un Sandero mergând dinspre Piteşti către Poiana Lacului. În comuna Moşoaia, conducătorul auto a virat la stânga, fără să se asigure, spun poliţiştii. În acest fel a tăiat calea unui BMW care venea din sens invers. Impactul a fost inevitabil.

În urma izbiturii, Sandero a fost proiectat într-un Volkswagen carea circula regulamentar în spatele său, după care s-a răsturnat. Martorii au sunat la 112 şi au anunţat că a avut loc un accident cu descarcerare la Moşoaia, chemând echipele de salvare.Poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi un echipaj SMURD pentru victime multiple au mers la faţa locului. Două persoane erau rănite: şoferul încarcerat în Sandero şi conducătorul BMW-ului. Amândoi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Pe durata intervenţiei echipajelor de salvare şi a cercetărilor traficul a fost blocat pe DN 67 B, drumul care face legătura între Piteşti şi Drăgăşani.Foto: ISU Argeş
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














