ANUNȚUL CCR CARE PUNE PUNCT ANULĂRII ALEGERILOR PREZIDENȚIALE

ANUNȚUL CCR CARE PUNE PUNCT ANULĂRII ALEGERILOR PREZIDENȚIALE
Reprezentanții Curții au subliniat că, în această etapă, pot fi examinate contestațiile formulate de candidații care s-au calificat în turul II al competiției electorale
Curtea Constituțională a României a anunțat (ieri 5 decembrie) că a început procesul de examinare a petițiilor și cererilor referitoare la alegerile pentru funcția de Președinte al României. Acest demers vine ca răspuns la numeroasele solicitări primite din partea mass-media, care a cerut informații despre modul în care se derulează aceste alegeri.
Reprezentanții Curții au subliniat că, în această etapă, pot fi examinate contestațiile formulate de candidații care s-au calificat în turul II al competiției electorale.
„Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor.
În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, a informat CCR în comunicatul oficial.
SURSE: CCR ar putea să se reunească de urgență pentru a analiza solicitarea de reluare a alegerilor prezidențiale
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:25 - Un tânăr din Constanța, condamnat la 25 de ani de detenție pentru o crimă șocantă
- 16:52 - Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














