Update-Explozie la un restaurant de la Dedulesti. Trei echipaje de pompieri intervin

explozie la un restaurant din Dedulesti
Update- Pompierii au reuşit să lichideze incendiul după aproximativ o oră. Bucătăria restaurantului a fost distrusă complet. Din fericire, focul nu a ajuns şi în local.


Explozie, marţi, într-unul dintre restaurantele de la Popasul Deduleşti, de pe DN 7. Trei echipaje de pompieri au pornit în zonă să intervină. Toţi cei din local au reuşit să iasă.
Pompierii au fost chemaţi să intervină pe DN 7, la Popasul Deduleşti. Acolo, o buteile a explodat în bucătăria unui restaurant. Personalul a reuşit să iasă din încăpere, la fel şi ospătarii şi clienţii aflaţi în local, imediat după explozieDeflagraţia a fost urmată de incendiu, astfel că trei echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au pornit în zonă. Un echipaj de Poliţie Rutieră se afla la mică distanţă, astfel că a ajuns în scurt timp la restaurant. Din primele informaţii se spune că incendiul nu se manifestă pe o suprafaţă mare.

Popasul Deduleşti de pe DN 7 a devenit extrem de cunoscut printre şoferi şi nu numai, după renumiţii mici "mari" de Deduleşti, despre care se ştie că au un gust formidabil.
Citește și:
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 17:57 - Șofer ucrainean de autocar, depistat cu zeci de mii de euro și dolari ascunși la frontieră
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











