ÎNCEPE EVALUAREA NAŢIONALĂ LA CLASA A 2-A

ÎNCEPE EVALUAREA NAŢIONALĂ LA CLASA A 2-A
Prima testare are loc marţi
Elevii de clasa a II-a susţin în această săptămână Evaluarea Naţională.
Prima testare are loc marţi.
Calendarul Evaluării Naţionale la clasa a 2-a
- 13 mai – Limbă şi comunicare (scris) – Limba română
- 13 mai – Limbă şi comunicare (scris) – Limba maternă
- 14 mai – Limbă şi comunicare (citit) – Limba română
- 14 mai – Limbă şi comunicare (citit) – Limba maternă
- 15 mai – Matematică şi explorarea mediului
- 16 mai – Limbă şi comunicare (scris – citit) – Limba română pentru minorităţile naţionale
Evaluarea Naţională se desfăşoară în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ, de regulă în sălile de clasă în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit.
La clasa a 2-a durata fiecăruia dintre teste este de 45 de minute, notează Radio România Iași.
Elevii de clasa a 4-a vor susţine Evaluarea Naţională în perioada 20 – 22 mai.
- 20 mai – Limbă şi comunicare – Limba română / Limba română pentru minorităţile naţionale
- 21 mai – Matematică şi ştiinţe ale naturii
- 22 mai – Limbă şi comunicare – Limba maternă
Elevii din clasa a VI-a încep probele pe 27 mai, cu Limbă şi comunicare (Limba română), apoi Matematică şi ştiinţe ale naturii (28 mai).
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, în maximum 7 zile de la data susţinerii ultimului test de la clasa respectivă.
Rezultatele obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.
La solicitarea scrisă a elevului, punctajele obţinute se pot echivala în calificative/note şi pot fi trecute în catalog.
Rezultatele evaluărilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, fiind apoi folosite pentru întocmirea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














