Italian acuzat de braconaj! Nici măcar nu era deţinător legal de armă

italian prins la braconaj in Arges 1
O acţiune a jandarmilor argeşeni a dus la depistarea unui italian acuzat de braconaj. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de vânători. Nu era deţinător legal de armă şi nici nu avea autorizaţie.
Italian acuzat de braconaj după ce a fost prins de jandarmi la o partidă de vânătoare, de fazani. Oamenii legii erau în timpul unei acţiuni tematice. În comuna Budeasa, în apropierea unui lan de porumb, au fost observaţi patru bărbaţi, doi italieni şi doi argeşeni, aflaţi la o partidă de vânătoare. Aceştia erau pe teren al Fondului de Vânătoare nr. 27 Miceşti. Exista o autorizaţie pentru partida respectivă, însă erau trecuţi în document doar trei dintre vânători.

Cetăţeanul italian nu era trecut în document. Acesta vâna alături de partenerii săi, având în mână o puşcă şi fiind echipat corespunzător. Asta, în ciuda faptului că nu era deţinător legal de armă. Cel mai probabil italianul aflat în vizită în România, fusese luat de amici săi la vânătoare, ca să se distreze, fără să-i treacă prin minte că va avea probleme cu legea. În plus, vânătorii acţionau în apropierea unui lan de porumb unde oamenii erau la cules.S-a luat legătura cu lucrători din cadrul Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Oamneii legii au întocmit dosar penal. Astfel, cetăţeanul italian acuzat de braconaj, va răspunde penal că a vânat ilegal şi că a folosit o armă de vânătoare fără a fi deţinător legal.Din 1 octombrie s-a deschis sezonul de vânătoare la fazani, fapt pentru care Jandarmeria Argeş recomandă persoanelor care participă la astfel de activităţi să-şi procure autorizaţia de vânătoare valabilă şi să respecte regimul armelor şi muniţiilor pentru evitarea apariţiei unor situaţii neplăcute.Foto: I.J.J.Argeş
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














