"Litoralul pentru toţi”. Pachetele turistice mai ieftine cu până la 70%

"Litoralul pentru toţi”. Pachetele turistice mai ieftine cu până la 70%
În program s- au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile
Programul ”Litoralul pentru toţi” în România. Pachetele turistice pe litoral vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului, anunţă reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Românii pot alege, începând de astăzi, hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.
Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
În program s- au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiștilor aproximativ 3.400 de locuri pe noapte.
„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019- Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR
Cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn, 72 lei/noapte, două persoane, dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi.
În program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, patronatele hoteliere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














