Ordinul de încetare al mandatului de primar, semnat de prefect

Ordinul de incetare al mandatului semnat de prefect in curand
În curând, ordinul de încetare al mandatului de primar va fi semnat de prefectul judeţului Argeş. Florea Ene va trebui să plece din fruntea administraţiei locale din Moşoaia până la data de 11 ianuarie 2019.
Ordinul de încetare al mandatului de primar, semnat de prefect în curând, în cazul lui Florea Ene, edilul comunei Moşoaia. Primarul argeşean a fost condamnat definitiv la 3 ani cu suspendare şi interzicerea dreptului de a deţine funcţia de primar timp de 5 ani. Potrivit legislaţiei, există un termen de 30 de zile, de la data sentinţei definitive, în care să înceteze mandatul. Primarul Florea Ene va trebui să plece de la administraţia locală, pe care o conduce de peste 15 ani, până e data de 11 ianuarie 2019."Instanţa de judecată, respectiv Curtea de Apel Piteşti, a emis în cursul zilei de ieri (n.r 11 decembrie) o decizie definitivă, irevocabilă şi executorie care s-a materializat în 3 ani de condamnare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi. Aşteptăm informarea pe care o va face Biroul de Executări Penale şi în termenul cel mai scurt va fi emis ordinul de încetare al mandatului domnului primar", a precizat prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea.În aceeaşi situaţie s-au aflat şi primarul comunei Şuici şi cel al comunei Mălureni, cei doi fiind demişi tot în urma unor sentinţe penale definitive.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:25 - Un tânăr din Constanța, condamnat la 25 de ani de detenție pentru o crimă șocantă
- 16:52 - Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














