Percheziţii în Argeş şi Vâlcea

Percheziţii în Argeş şi Vâlcea
10 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de mare risc.
Pe 25 octombrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșeni și ai polițiștilor din cadrul I.P.J.Vâlcea, au efectuat 5 percheziții domiciliare, dintre care 4 în județul Argeș și una în județul Vâlcea, la locuințele a trei persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna mai până în prezent, persoanele bănuite ar fi comercializat o cantitate importantă de droguri de mare risc, pe plan intern.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate 3 laptopuri, 12.000 de euro, 5.650 de lire sterline, 40.700 de lei, înscrisuri cu valoare probatorie, arme albe, precum și 2 autoturisme.
10 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 17:57 - Șofer ucrainean de autocar, depistat cu zeci de mii de euro și dolari ascunși la frontieră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











