Percheziţii la Corbi! Un hoţ de lemne s-a trezit cu mascaţii la uşă

Perchezitii la Coșești, la un hot de lemne
Update- În urma activităţii de percheziţie efectuată la primele ore ale dimineţii de 26 februarie, la domiciliul bărbatului a fost găsită cantitatea de 30 de metri cubi de lemne. Împotriva bărbatului a fost aplicată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 3.000 de lei. Cantitatea de material lemnos, în valoare de 5.500 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării și a stabilirii provenieţei, aceasta fiind predată reprezentanților Ocolului Silvic Domnești. Cercetările continuă, în vederea stabilirii activităţii infracţionale.
Poliţiştii au organizat marţi dimineaţă, percheziţii la Corbi, la un bărbat suspect de furt de lemne. Acesta este bănuit că tăia arbori din pădure, ilegal, dar şi că fura lemne prelucrate din gospodăriile unor săteni.
Percheziţii la Corbi! Un hoţ de lemne s-a trezit cu mascaţii la uşă, marţi dimineaţă. Descinderile au fost organizate de poliţiţtii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, în satul Corbşori, din comuna amintită. Suspectul, un bărbat în vârstă de 48 de ani, este bănuit de săvâşirea de infracţiuni la regimul silvic. Se pare că în cursul lunilor ianuarie şi februarie ar fi sustras material lemnos din fondul forestier de pe raza aceleiaşi localităţi. În plus, există reclamaţii cum că acesta ar fi sustras uluci din gospodăriile unor săteni.În timpul percheziţilor la domiciliul celui vizat, oamenii legii au descoperit o cantitate mare de arbori tăiaţi recent, ce pot proveni din furt.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














