Piteștean urmărit național pentru că a încălcat măsura controlului judiciar

act sexual cu un minor - reținere
Un piteștean, urmărit național pentru că a încălcat măsura controlului judicar, a fost depistat de polițiști. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Un bărbat de 55 de ani, din Pitești, a fost depistat de polițiști, marți, 10 aprilie, în orașul Titu, din județul Dâmbovița. Acesta era urmărit la nivel național de două săptămâni.Alexandru I. a fost depistat conducând fără permis de conducere și sub influența alcoolului pe Bulevardul Petrochimiștilor din Pitești, în cursul lunii decembrie 2018. Testat cu aparatul etilotest s-a dovedit că bărbatul avea o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reținut în acea perioadă pentru 24 de ore. În cele din urmă, instanța a dispus față de acesta măsura controlului judiciar.De asemenea, pe 27 martie, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Decizia a venit ca urmare a solicitării Biroului de Supravegheri Judiciare de înlocuire a controlului judiciar pentru nerespectarea obligaţiilor impuse inculpatului.Recent, bărbatul a fost trimis și în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:25 - Un tânăr din Constanța, condamnat la 25 de ani de detenție pentru o crimă șocantă
- 16:52 - Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














