Reacția Bisericii Ortodoxe Române la cererea de schimbare a ritualului botezului

Reacția Bisericii Ortodoxe Române la cererea de schimbare a ritualului botezului
Ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar „prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă”
Membrii comunităţii Declic au înmânat luni reprezentanţilor Patriarhiei petiţia „Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!” Reprezentații Bisericii ortodoxe Române (BOR) spun că modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici.
Redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic, dar modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de uriaşa responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
„Redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic. Aspectul legalităţii nu este însă totdeauna implicit sinonim cu cel al adecvării la realitatea vizată prin demersul respectiv. Mai ales când instituţia destinatară este un cult religios recunoscut şi respectat de stat, iar subiectul petiţiei este unul care vizează o structură cultic-liturgică. Modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de uriaşa responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici, care trebuie să gândească şi să materializeze singură, în limitele cadrului juridic general stabilit de autorităţi, elementele ce compun structura practică a Tainei (Botezului) pe care o împărtăşeşte credincioşilor ei”, a spus Vasile Bănescu.
Potrivit petiţiei, iniţiată de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar „prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă”.
Reacţia lui Vasile Bănescu vine după depunerea de către membrii Comunităţii Declic, la Patriarhia Română, a petiţiei "Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














