Rezultatele simulării Evaluării Naționale, publicate astăzi

Simulare Evaluare Nationala
Ce note au obțiunut elevii. Rezultatele pot ajunge și în catalog
Elevii care au susținut simularea Evaluării Naționale din acest an primesc, luni, 30 martie, rezultatele individuale, conform calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit procedurii, notele nu vor fi afișate public, însă, la cererea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.
Simularea examenului a avut loc între 16 și 18 martie, însă nu s-a desfășurat în 104 școli din cauza boicotului organizat de cadrele didactice. Ministerul a anunțat că peste 5.200 de elevi nu au putut participa din acest motiv.
Datele centralizate de sursa educațională Edupedu arată că aproape 13.000 de elevi au fost absenți la proba de Matematică, iar aproximativ 12.000 nu s-au prezentat la proba de Limba română.
Conform regulamentului, fiecare școală trebuie să analizeze rezultatele obținute și să întocmească un raport detaliat, care va include un plan de acțiune pentru îmbunătățirea performanțelor elevilor. Inspectoratele școlare vor centraliza aceste rapoarte și vor transmite Ministerului Educației un document final în termen de cel mult o lună de la comunicarea rezultatelor, cuprinzând măsuri de monitorizare și remediere pentru unitățile cu rezultate slabe.
Probele scrise ale simulării Evaluării Naționale 2026 s-au desfășurat astfel: Limba și literatura română – 16 martie, Matematică – 17 martie, Limba maternă – 18 martie. Rezultatele reprezintă un instrument de evaluare a pregătirii elevilor și un punct de plecare pentru consolidarea cunoștințelor înaintea examenului din vară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
- 15:28 - Comisia Europeană cere eliminarea controalelor la frontierele interne în mai multe state din spațiul Schengen
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














