SALVAMONT ROMÂNIA: PESTE 130 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

SALVAMONT ROMÂNIA: PESTE 130 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Peste 130 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 51 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România
Peste 130 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 51 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr de 13, au fost pentru Salvamont Sinaia, urmând Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Predeal, cu câte 12 apeluri.
"Încă o zi cu foarte multe accidente petrecute pe munte! (...) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 132 de persoane. Dintre acestea, 51 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 60 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont.
Echipele Salvamont România îi îndeamnă pe turişti la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane.
Citește și:
- 09:54 - Bloc cuprins de flăcări în Craiova: zeci de oameni, evacuați de pompieri - VIDEO
- 09:45 - Horațiu Potra, adus astăzi la Înalta Curte. Judecătorii decid dacă rămâne în arest preventiv
- 08:19 - Ilie Bolojan, vizită noctură la PNL București. Premierul refuză demisia și mizează pe continuarea reformelor, în ciuda amenințărilor PSD
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











