Șase victime într-un accident petrecut la Curtea de Argeş

Șase victime intr-un accident petrecut la Curtea de Argeș 1
Neatenţia la volan a avut ca rezultat şase victime într-un accident petrecut la Curtea de Argeş în noaptea de joi spre vineri. Şoferul vinovat nu a acordat prioritate. Fiind noapte şi strada liberă, a ignorat indicatoarele rutiere.

Şase victime într-un accident petrecut în Curtea de Argeş la intersecţia străzii Progresul cu Valea Iaşului. Un şofer în vârstă de 36 de ani, care avea permis de Marea Britanie, conducea o maşină înmatriculată în Bulgaria. Ajuns în intersecţia amintită şi în timp ce a ieşit de pe o stradă laterală, nu a acordat prioritate unui vehicul condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Muşăteşti. Impactul dintre cele două maşini a fost extrem de violent.

Mai multe ambulanţe au mers la faţa locului pentru a prelua răniţii. Şase victime au fost transportate la spital. Ambii conducători auto au suferit traumatisme multiple. La fel şi ceilalaţi răniţi, toţi ocupanţi ai maşinii conduse de şoferul vinovat. Au mai ajuns la spital două femei de 58 ani, respectiv 34 de ani, şi doi bărbaţi de 58 ani şi 40 ani, toţi din comuna Corbeni, de unde era conducătorul auto. Pe numele vinovatului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.Foto: Info Trafic C. De Argeş
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:45 - Tragedie pe un drum național după ce un TIR a izbit în plin o mașină de salubritate. Un angajat a murit pe loc iar un altul este grav rănit
- 14:42 - Accident naval la Tulcea: o navă a lovit pontonul de acostare. Transportul călătorilor pe ruta Tulcea–Tudor Vladimirescu, oprită
- 14:38 - Un clujean a fost condamnat la închisoare după ce și-a atacat fosta iubită cu trotineta electrică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














