Se prelungește valabilitatea permiselor de conducere!

Se prelungește valabilitatea permiselor de conducere!
Autorizațiile de circulație au un termen mai scurt
Având în vedere perioada stării de urgență în care multe dintre instituții au fost nevoite să își adapteze programul potrivit măsurilor impuse, se prelungește valabilitatea permiselor de conducere. Chiar dacă s-a reluat programul cu publicul, având în vedere numărul mare de solicitări angajații de la Serviciile de Înmatriculări și Permise, funcționarii nu reușesc să refacă toate documentele în timp util.
Se prelungește valabilitatea permiselor de conducere, după cum informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Valabilitatea documentelor emise se prelungește astfel: -cu 90 de zile, de la data încetării stării de urgență, în cazul permiselor de conducere; -cu 45 de zile, de la data încetării stării de urgență, pentru autorizațiile de circulație provizorie. Totodată se menține și valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități, documente care au expirat în interiorul stării de urgență, pentru o perioadă de 90 de zile de la data încetării acesteia.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:55 - Sorana Cîrstea, declarații emoționante după Roland Garros: „Rămân recunoscătoare tenisului”
- 17:25 - Un tânăr din Constanța, condamnat la 25 de ani de detenție pentru o crimă șocantă
- 16:52 - Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














