Șoferul fugar s-a prezentat la poliție. Era un om de afaceri italian

a fugit de la locul accidentului
A provocat un accident rutier, duminică seara, în zona centrală a Piteștiului, și a fugit de la locul faptei. Luni după-amiază, șoferul vinovat s-a prezentat la sediul Poliției.
La mai bine de 15 ore de la producerea accidentului, șoferul căutat de polițiști s-a prezentat singur la sediul Poliției Municipiului Pitești. Cel în cauză, în vârstă de 36 de ani, este un cetățean italian, cu rezidență în Mărăcineni. Acesta deține o firmă care produce confecții metalice.Deși a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel pentru detectarea consumului de substanțe psihoactive, rezultatul a fost negativ în ambele situații.Acesta ar fi spus anchetatorilor că a crezut că autoturismul pe care l-a lovit în trafic nu ar fi oprit și ar fi continuat drumul. Astfel, a preferat să-și vadă și el de drum. Reamintim că accidentul s-a produs după ce șoferul italian, în timp ce conducea un BMW, nu a respectat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, o persoană, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită (mai multe detalii despre acest caz aici).Polițiștii au identificat autoturismul implicat în accident de la primele ore ale dimineții de luni. Cu toate acestea, șoferul nu a fost identificat. În cele din urmă, acesta s-a prezentat singur la sediul Poliției.Bărbatul va fi cercetat în stare de libertate. Față de acesta s-a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Citește și:
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 17:57 - Șofer ucrainean de autocar, depistat cu zeci de mii de euro și dolari ascunși la frontieră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











