TONI NEACȘU, DESPRE DECIZIA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI: „SE VA PUNE ÎN DISCUȚIE SUSPENDAREA ORGANIZĂRII ALEGERILOR ACTUALE”

TONI NEACȘU, DESPRE DECIZIA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI: „SE VA PUNE ÎN DISCUȚIE SUSPENDAREA ORGANIZĂRII ALEGERILOR ACTUALE”
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru al CSM, a lansat un avertisment dur după decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru al CSM, a lansat un avertisment dur după decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Acesta susține că, în contextul actual, organizarea alegerilor aflate în desfășurare ar putea fi la rândul ei suspendată.
Potrivit lui Neacșu, decizia de suspendare, chiar dacă nu este definitivă în ceea ce privește anularea Hotărârii nr. 32/2024 a CCR, produce efecte imediate. „Dispoziția privind suspendarea efectelor este executorie”, a transmis avocatul într-o postare publică.
El explică faptul că, potrivit legii, în cazul unui act administrativ suspendat, niciun efect al acestuia nu mai poate fi produs de la momentul suspendării. Cu alte cuvinte, orice acțiune declanșată ca urmare a hotărârii suspendate trebuie și ea stopată.
În cazul de față, unul dintre efecte este organizarea unui nou proces electoral, iar această decizie poate fi blocată, avertizează avocatul. El susține că s-ar putea ajunge la suspendarea întregului proces electoral actual, în forma și stadiul în care se află în acest moment.
Toni Neacșu atrage atenția că, în aceste condiții, Biroul Electoral Central ar putea fi împiedicat să mai întreprindă vreun demers legat de alegeri, atât timp cât decizia Curții de Apel este activă.
În opinia sa, efectul imediat al acestei hotărâri este punerea sub semnul întrebării a legalității întregii proceduri în desfășurare, ceea ce creează un precedent periculos și o situație extrem de complicată pentru autoritățile electorale.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:25 - Un tânăr din Constanța, condamnat la 25 de ani de detenție pentru o crimă șocantă
- 16:52 - Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi
- 16:12 - Surprize în echipa României pentru meciul cu Georgia. Gică Hagi a ales formula de start pentru debutul său pe banca „tricolorilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














