ANAF anunță controale la benzinării în contextul scumpirilor de carburanți

ANAF anunță controale la benzinării în contextul scumpirilor de carburanți
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început o serie de controale la nivel național în sectorul carburanților, pe fondul creșterii recente a prețurilor la benzină și motorină. Măsurile vizează prevenirea și combaterea practicilor de neconformare fiscală care ar putea influența evoluția pieței și afecta consumatorii.
Potrivit instituției, acțiunile de control se desfășoară pe întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari, până la comercianții finali.
Controale ANAF la operatorii economici din sectorul carburanților
Scopul este identificarea operatorilor economici care, în contextul actual, ar putea încerca să își creeze avantaje fiscale prin majorarea artificială a costurilor de achiziție sau producție.
Inspectorii ANAF verifică cazurile în care există suspiciuni de fraudă fiscală sau practici ce pot denatura concurența. În situațiile în care vor fi constatate fapte de natură să afecteze concurența loială ori interesele consumatorilor, prin posibile practici speculative, instituția va sesiza autoritățile competente.
Scopul controalelor: agisurarea conformării fiscale și menținerea unui mediu concurențial corect
Reprezentanții ANAF subliniază că scopul acestor acțiuni este asigurarea conformării fiscale și menținerea unui mediu concurențial corect, ca premisă pentru stabilizarea pieței carburanților.
Instituția a precizat că va continua monitorizarea atentă a sectorului și va lua măsuri ferme împotriva operatorilor care încalcă legislația.
Citește și:
- 11:19 - Nazare: România îşi menţine obiectivul de a atinge în 2026 un deficit de 6,2%
- 14:20 - Credite bancare cu acte false: Pagubă uriașă de 2,8 milioane de lei și 12 inculpați trimiși în fața instanței
- 14:17 - Scandal pe Legea salarizării. Florin Manole, acuzații incendiare: ce negociază Dragos Pîslaru la Bruxelles
- 11:32 - Analiză Daniel Udrescu: România are nevoie de o reformă economică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














