Ședință crucială la BNR cu privire la dobânda cheie. Ce scenarii sunt luate în calcul

Ședință crucială la BNR cu privire la dobânda cheie. Ce scenarii sunt luate în calcul
Reprezentanții BNR decid, marți, soarta dobânzii cheie
Reprezentanții BNR decid, marți, soarta dobânzii cheie. O ședință importantă în cadrul căreia va fi abordat acest subiect va avea loc, spre orele prânzului, la sediul instituției, urmând să se dea și un vot în acest sens.
Cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Naționale vor decide, marți, dacă scad sau mențin dobânda-cheie. În mare parte decizia deja e luată, dar azi se supune la vot hotărârea lor, relatează HotNews.ro.
Cu puțin timp înainte, cei nouă participaseră la ședința de politică monetară unde, împreună cu membrii Comitetului de Politică Monetară (CPM) și alți câțiva directori din BNR au analizat scenariile privind evoluțiile economice. Cel mai probabil, dobânda va fi menținută la 7%.
De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a semnalat în mod repetat că discuțiile privind reducerea ratelor dobânzilor ar putea începe doar după ce inflația scade sub nivelul ratei cheie (7%), adică undeva în al doilea trimestru al anului.
E drept, în noiembrie, în ciuda scăderii inflației sub nivelul ratei cheie, economiștii spun că vom vedea un nou puseu inflaționist în primul trimestru, ca efect al măsurilor fiscale ale Guvernului.
Comunicatul care urmează conferinței ar putea oferi câteva îndrumări referitoare la momentul primei reduceri a ratei. „Ne menținem estimarea noastră privind prima reducere a ratei dobânzii în ședința din luna mai a CA al BNR și ne așteptăm ca dobânda-cheie să atingă 5,75% la sfârșitul anului (față de 7,00% în prezent)”, arată o notă transmisă investitorilor de către BCR.
Citește și:
- 10:06 - Analiză Daniel Udrescu: Motive de îngrijorare contabilă - Calculele de ajustare „Pre-IAS 29”?
- 09:15 - Proiect inovativ pentru redresarea pieței imobiliare
- 11:19 - Nazare: România îşi menţine obiectivul de a atinge în 2026 un deficit de 6,2%
- 14:20 - Credite bancare cu acte false: Pagubă uriașă de 2,8 milioane de lei și 12 inculpați trimiși în fața instanței
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














