Mesajul lui Nicolae Ciucă de 1 Decembrie: Să arătăm că este cu adevărat ziua unității noastre

Mesajul lui Nicolae Ciucă de 1 Decembrie: Să arătăm că este cu adevărat ziua unității noastre
Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului
Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului, transmite prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României.
"La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României. Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie", a scris premierul, joi, pe pagina sa de Facebook.
El spune că "avem astăzi datoria de a depăşi orice diferenţe de suprafaţă şi a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes naţional, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine".
"Partidul Naţional Liberal rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor ţării şi cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democraţii europene. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!", mai scrie şeful Executivului.
Citește și:
- 12:13 - Ministrul Mediului anunță că toate șezlongurile amplasate ilegal pe plaje vor fi ridicate
- 11:52 - Ninel Peia: Minciuna care a dărâmat Democrația!
- 11:25 - Ultima ședință a Guvernului Bolojan înainte de decizia PSD a început. Agenda este încărcată cu proiecte de acte normative
- 08:19 - Ilie Bolojan, vizită noctură la PNL București. Premierul refuză demisia și mizează pe continuarea reformelor, în ciuda amenințărilor PSD
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











