NICUȘOR DAN, DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU LIDERII POLITICI: COALIȚIA MERGE MAI DEPARTE, REFORMELE CONTINUĂ

NICUȘOR DAN, DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU LIDERII POLITICI: COALIȚIA MERGE MAI DEPARTE, REFORMELE CONTINUĂ
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj oficial după ședința de marți cu liderii coaliției de guvernare.
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj oficial după ședința de marți cu liderii coaliției de guvernare. El a declarat că discuțiile au fost constructive, iar ministrul Finanțelor a prezentat date actualizate despre situația economică a țării. Mesajul vine în contextul în care, ulterior întâlnirii de la Cotroceni, coaliția ar fi decis prelungirea cu șase luni a plafonării adaosului comercial, însă nu a reușit să ajungă la un acord privind reforma administrativă.
În comunicatul transmis de Administrația Prezidențială, președintele a accentuat importanța unității coaliției și a continuării reformelor asumate în fața cetățenilor. Liderii partidelor aflate la guvernare s-au angajat să gestioneze diferențele de opinie prin dialog și responsabilitate, având ca prioritate interesul public.
„Românii au făcut sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat. Înțeleg nemulțumirile legitime ale celor care au fost nevoiți, din nou, să fie solidari. Însă astăzi, datele arată o îmbunătățire a situației bugetare și suntem într-un proces clar de stabilizare”, a declarat Nicușor Dan.
În cadrul întâlnirii, ministrul Finanțelor a prezentat cele mai recente date privind execuția bugetară, în contextul apropiatei rectificări bugetare. Indicatorii economici arată o evoluție pozitivă, ceea ce oferă spațiu pentru continuarea programului de guvernare fără riscuri majore pentru echilibrul macroeconomic.
Președintele a reafirmat sprijinul instituției prezidențiale pentru reformele esențiale din toate domeniile sociale. Aceste reforme sunt așteptate de cetățeni și au fost asumate de majoritatea parlamentară aflată la guvernare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 12:13 - Ministrul Mediului anunță că toate șezlongurile amplasate ilegal pe plaje vor fi ridicate
- 11:52 - Ninel Peia: Minciuna care a dărâmat Democrația!
- 11:25 - Ultima ședință a Guvernului Bolojan înainte de decizia PSD a început. Agenda este încărcată cu proiecte de acte normative
- 08:19 - Ilie Bolojan, vizită noctură la PNL București. Premierul refuză demisia și mizează pe continuarea reformelor, în ciuda amenințărilor PSD
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











