DRAMA COPIILOR BLOCAȚI ÎN GARA ARAD

DRAMA COPIILOR BLOCAȚI ÎN GARA ARAD
Zeci de copii nevoiași, blocați în gara Arad, au primit ajutor umanitar după întârzieri ale trenurilor.
Zeci de copii nevoiași, blocați în gara Arad, au primit ajutor umanitar după întârzieri ale trenurilor.
Căldura de afară e şi în trenurile CFR. Zeci de călători ai unui tren CFR cu ruta Sibiu – Vâlcea au rămas blocaţi cu orele pe câmp. În Arad, într-o situaţie şi mai grea s-au aflat 80 de copii din familii nevoiaşe, care se întorceau din vacanţa de la mare. Ei au rămas blocaţi în gara Arad, pentru că trenul de Constanţa a întârziat, iar ei au pierdut legătura cu garnitura care i-ar fi dus spre casă. După un apel umanitar, pe reţelele sociale, voluntarii le-au adus apă şi mâncare. În plus, au strâns şi banii necesari biletelor, pentru următorul tren.
Întinși pe jos sau sprijiniți de bagaje, câțiva copii așteptau de dimineață în gara din Arad un tren care să îi ducă spre casă. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în centre de plasament și veneau din prima tabără organizată la mare. La întoarcere, trenul a avut întârziere și pentru o diferență de 15 minute, grupul lor a pierdut legătura spre Oradea. Deși înștiințat de întârziere, șeful garniturii care trebuia să-i preia a decis să nu-i mai aștepte.
Blocați în sala de așteptare, în plină caniculă, epuizați după ore lungi de călătorie cu trenul, copiii erau la capătul puterilor. Însoțitorii au cerut ajutor voluntarilor de la Crucea Roșie. Așa au reușit să primească apă, alimente și bani pentru alte bilete de tren.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:38 - Ceasurile inteligente au devenit „medici de buzunar”. Tot mai mulți români își urmăresc sănătatea în timp real
- 20:25 - Alertă într-o excursie școlară din Harghita: șapte copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 19:26 - Ucraina oferă sprijin României și statelor baltice în lupta contra amenințărilor aeriene
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














