UN COPIL DE UN AN ȘI CINCI LUNI DINTR-O LOCALITATE DIN BOTOȘANI ÎN STARE GRAVĂ DUPĂ CE A BĂUT GAZ LAMPANT

UN COPIL DE UN AN ȘI CINCI LUNI DINTR-O LOCALITATE DIN BOTOȘANI ÎN STARE GRAVĂ DUPĂ CE A BĂUT GAZ LAMPANT
COPIL DE UN AN ȘI CINCI LUNI, ÎN STARE GRAVĂ DUPĂ CE A BĂUT GAZ LAMPANT
Un copil de un an și cinci luni dintr-o localitate din Botoşani a ajuns în stare gravă la terapie intensivă, după ce a băut gaz lampant. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în Săveni, în timp ce copilul era acasă împreună cu mama lui.
Micuțul se afla în apropierea unei sticle cu gaz lampant și a luat o înghițitură. Din fericire, părinții au reacționat imediat. Mama copilului i-a luat sticla din mână și a sunat la 112. Bebeluşul a fost transportat inițial la Secția Săveni a Spitalului Județean cu o ambulanță, apoi a fost preluat de o ambulanță SMURD cu medic și dus de urgență la Botoșani.
După ce a fost consultat de mai mulți medici, micuțul a fost internat în secția de terapie intensivă pentru supraveghere. „Starea generală a copilului este bună, este conştient, este stabil, teoretic la momentul actual de când a fost adus de ambulanţă nu impune probleme deosebite. Dar 24-48 de ore este nevoie să rămână sub supraveghere şi tratament simptomatic”, a declarat Cătălin Mihailiuc, medic la Spitalul de Pediatrie din Botoşani.
Medicii au informat și asistenții sociali din cadrul DGASPC, care vor discuta cu părinții și vor deschide o anchetă pentru a stabili dacă micuțul a fost supravegheat corespunzător. Cazurile de intoxicații la Urgențe devin tot mai frecvente. Nu mai departe de 4 iulie, un alt copil a ajuns la spital intoxicat cu insecticid.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:38 - Ceasurile inteligente au devenit „medici de buzunar”. Tot mai mulți români își urmăresc sănătatea în timp real
- 20:25 - Alertă într-o excursie școlară din Harghita: șapte copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 19:26 - Ucraina oferă sprijin României și statelor baltice în lupta contra amenințărilor aeriene
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














