Volei masculin: Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor

Volei masculin: Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor
Roland Gergye, cu 12 puncte, a fost cel mai bun jucător
CSM Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor la volei masculin, deşi a fost învinsă de formaţia greacă Olympiakos Pireu cu scorul de 3-1 (22-25, 25-18, 25-19, 28-26), duminică, în ultimul meci din Grupa a VI-a din turul al doilea preliminar, ale cărei meciuri au fost găzduite de Sala Sporturilor Dunărea din Galaţi.
Arcada, care s-a înclinat după o oră şi 43 de minute, însă era calificată după primul set, adjudecat cu 25-22. Gălăţenii veneau după două victorii, cu SC Prometei Dnipro şi Neftohimik Burgas.
Roland Gergye, cu 12 puncte, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu.
De la Olympiakos s-au remarcat Toncek Stern (14 puncte) şi Spyridon Chandrinos (12).
Meciul s-a desfăşurat în faţa a 1.500 de spectatori şi a fost arbitrat de ungurul Tibor Halasz şi de elveţianul Vladimir Simonovic.
În celălalt meci jucat duminică la Galaţi, Prometei a dispus de Neftohimik cu 3-1.
Olympiakos a câştigat grupa, cu trei victorii, urmată de Arcada, două victorii (6 puncte), Prometei, cu o victorie, şi Neftohimik (0 puncte).
În grupele competiţiei vor accede câştigătoarele celor două grupe din această fază, precum şi cea mai bună echipă clasată pe locul secund.
Arcada va evolua în Grupa E, alături de italienii de la Cucine Lube Civitanova, belgienii de la Greenyard Maaseik şi cehii de la Lvi Praga.
AGERPRES
Sursa foto: C.S. Arcada Galati/Facebook
Citește și:
- 18:53 - Se retrage sau nu? Sorana Cîrstea a vorbit despre planurile de viitor după parcursul excelent de la Roland Garros
- 17:51 - Omagiu pentru Mircea Lucescu: numele marelui antrenor, pe noua aeronavă TAROM
- 14:42 - MM Stoica, despre un atacant aflat în atenția echipei naționale: „Nu are cum să confirme la acest nivel”
- 08:11 - Marea dorință a lui Gică Hagi, după primul meci de la revenirea ca selecţioner
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














